Gura lumii, slobodă! Sastisiți de permutările politice care se fac și se desfac peste capetele - dar pe spezele - lor, unii dintre activiștii de frunte ai PSD Dâmbovița nu se sfiesc să-și verse năduful pe cei care, în opinia lor, duc partidul de râpă. Una dintre țintele nemulțumirilor este președintele executiv al PSD, Adrian Țuțuianu, care pare să fi reușit contraperformanța, de loc de invidiat, de a-și fi făcut dușmani de temut printre militanții vechi ai partidului.
Gura târgului spune că de când a ajuns senator, Țuțuianu i-a călcat pe bătături pe veterani, care se jură că nu vor mișca un deget pentru a-l ajuta în campania electorală, dacă PSD îl va desemna candidat la funcția de președinte al CJD.
Deși buboiul încă nu s-a spart iar unitatea PSD rămâne, oficial, de monolit, la un pahar de vorbă altfel stă treaba. Limbile se dezleagă și nu se face economie de epitete. Adrian Țuțuianu este ”gratulat” cu expresii dintre cele mai puțin măgulitoare: ”un descreierat care se crede mare combinator”, ”micul dictator din umbra marelui Stan”, ”cățelul lui Stan” sau ”groparul partidului”.
Talpa partidului știe că alegerile nu se câștigă cu lideri de alcov sau cu filfizoni care fac politică din birouri luxoase, iar concesiile făcute unui a”aliat” care în Dâmbovița este cvasi-inexistent, reduce considerabil șansele celor care au sperat să fie recompensați pentru munca în folosul partidului.
Deocamdată, cu autorul lui Ion Stan, micul mare senator reușește să pozeze în șef peste tarlaua social-democrată, însă în teritoriu se ascut săbiile cu care - potrivit unuia dintre nemulțumiți - i se va ”tăia din nas, că prea și l-a luat la purtare”.
Eu aș fi jurat că Adrian Țuțuianu are probleme ce țin mai degrabă de caracter, dar colegii de partid știu mai bine ce au în ogradă!