Phoenix - concert de excepție in cetatea celor 33 de voievozi

 

Nu a mai contat că Nicu Covaci şi ai lui au făcut loc nerăbdării miilor de fani de toate vârstele, făcându-şi apariţia abia puţin după miezul nopţii. Nu a mai contat că răcoarea toamnei a cuprins pe toţi cei prezenţi. Nu a mai contat că şi-au aşezat minute în şir sonorizarea ca pe o căutare perpetuă a perfecţiunii de „ sfinţi” ce au fost, sunt şi cu siguranţă vor mai fi pentru totdeauna în muzica românească şi poate că tocmai de aceea dumnezeiască ce o cântă...Cei fugiţi peste hotare demult, în vremuri de restrişte şi reîntorşi ACASĂ, când soarele libertăţii a răsărit peste meleaguri natale, au potrivit atât de meticulos şi degajaţi microfoanele, instrumentele şi restul că în secundele începerii concertului, lumini şi umbre de „cantafabule” s-au împrăştiat peste ruinele Curţii Domneşti şi peste chipurile târgoviştenilor sub acorduri nemuritoare. Şi aşa, a început concertul numărul „ infinit” pe scenă şi în sufletele tuturor celor prezenţi. Phoenix la Târgovişte! Phoenix în Cetatea Chindiei! Phoenix pentru târgovişteni şi nu numai!

Mulţi dintre spectatorii prezenţi erau doar copii de vârstă fragedă când a răsunat mai româneşte ca niciodată, „ Mugur de fluier”. Dar ei au ales azi-noapte „strunga”. Au ales să cânte din toate puterile inimii şi ale decibelilor despre „ opt voinici cu spete late şi cu mâneci suflecate”. Au ales să arate virtuozitatea de titani ai rock-ului românesc ce sunt parcă de o eternitate. Totodată, mulţi dintre cei prezenţi erau tineri adolescenţi, învăţând parcă odată cu ceilalţi, adulţii sau copiii anilor ‚70 ce înseamnă muzica adevărată şi farmecul neamului valah. În spatele bătrânilor Phoenix, Ovidiu Lipan şi Nicu Covaci, ruinele păreau să se mişte odată cu „ pădurea de la strungă” iar dinspre Turnul Chindiei, ai fi spus că se aude ecoul celor 33 de voievozi, dornici să se întoarcă aievea din istorie în prezent ca să „renască Ţara Românească”.

Frigul a pătruns audienţa tot mai mult, dar căldura acordurilor de excepţie i-a ajutat să uite că e noapte de toamnă şi atunci, cine ştie, poate că ceasul timpului s-a oprit şi el, la rându-i, ca să o caute şi să o aducă din furatul privirii pe „ Fata verde cu părul pădure”.

Şi a sosit MARELE MOMENT AL VIRTUOZITĂŢII. Bătrânul şi - paradoxal - mereu tânărul Covaci, s-a aşezat lin, obosit şi încântat de libertatea pe care în tinereţe a avut-o doar după ce a fugit de prigoana comunistă. S-a aşezat cuminte ca să admire odată cu noi acorduri uluitoare de rock-folclor autentic românesc în acordurile chitaristului. Iar la final, pământul a tremurat minute bune când, „coborând” braţele din anii tinereţii direct peste tobe, Ovidiu Lipan Ţăndărică a transpirat frumos, virtuos, energic, făcând o demonstraţie unicat pentru un baterist care a fost, este şi ca el nici nu va mai fi. Tobele s-au mişcat sub bătăile talentatului şi neobositului Lipan iar clipa de superbă virtuozitate a părut poate prea mică.. Cam aceasta este pe scurt istoria „de noapte” a unei alte Zile a Cetăţii Târgovişte.

Titanii de la Phoenix au mângâiat prin interpretarea lor, mereu live, ruinele Curţii Domneşti, spectatoare „ mute” şi ele la acest spectacol superb. Ai fi spus că pe scenă se află ascunşi frumos mai mulţi „Margelatu” iar victoriile valahe şi-au dat mâna peste istoria secolelor, întâlnindu-se aici, din nou, între legendele în viaţă, numite frumos şi pentru totdeauna, PHOENIX.