Câteva sute de oameni au ieşit în stradă şi la Washington. Au protestat împotriva corupţiei politice şi l-au înjurat pe Obama, strigându-şi nemulţumirile la Casa Albă şi la Capitoliu, un fel de Casa Poporului a americanilor. Fireşte, imagini şi informaţii despre aceste proteste au fost transmise în cadrul buletinelor de ştiri şi orice asemănare cu ce se întâmplă la Bucureşti se opreşte aici.
Reporterii şi comentatorii de la CNN, NBC, CBS ori alte televiziuni n-au umflat de zeci de ori numărul participanţilor, n-au incitat la revoltă şi anarhie, n-au înjurat puterea politică şi nici n-au cerut insistent nemulţumiţilor să iasă în stradă, să protesteze, măcar în capitalele celor 50 de state.
Că doar şi acolo sunt oameni cu probleme şi amărâţi, de la milionarii care pierd averi la ruletă şi până la cei care se plâng de căldură în Hawai ori de frig în Alaska. De unde diferenţa enormă între modul în care îşi fac treaba ziariştii de peste ocean, raportat la prestaţia unora de la Bucureşti, las cititorii să bifeze răspunsul corect:
a) Jurnaliştii americani nu sunt slugi la moguli.
b) Americanii nu se prostituează, profesional vorbind, pentru un pumn de bani.
c) Vântu, Felix şi Sebastian Ghiţă nu sunt acţionari majoritari şi la CNN, CBS, NBS...
d) În viaţa politică din SUA nu este loc pentru alde Ponta, Antonescu, Iliescu, Năstase, Hrebenciuc şi alţii ca ei.
e) Toate patru variantele anterioare.