BNR a redus dobânda de politică monetară cu 0,25% până la 5,5%
Banca Naţională a României a redus dobânda cheie cu 0,25 puncte procentuale, de la 5,75 la sută, la 5,50 la sută, începând din 3 februarie, şi a decis să menţină neschimbate nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii, de 15 la sută aplicabile pasivelor în lei şi de 20 la sută, aplicabile rezervelor minime obligatorii în valută ale instituţiilor de credit, a anunţat, joi, BNR.
Consiliul de administraţie al BNR a decis, de asemenea, în şedinţa de joi, menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţilor de credit.
CA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care evaluează contextul macroeconomic recent, analizează perspectivele inflaţiei şi identifică principalele provocări şi constrângeri cu care politica monetară se va confrunta în perioada următoare.
Prognoza actuală reconfirmă perspectiva plasării ratei anuale a inflaţiei în intervalul de variaţie din jurul ţintei pe tot parcursului orizontului de prognoză, ceea ce creează premise pentru păstrarea stabilităţii financiare şi întărirea încrederii operatorilor economici şi a populaţiei ca elemente esenţiale ale redresării pe baze sustenabile a economiei româneşti. Persistă însă riscuri asociate în principal factorilor aflaţi în afara sferei de influenţă a băncii centrale - ajustările preţurilor administrate, posibile derapaje în privinţa politicii fiscale şi a implementării reformelor structurale, precum şi tensiunile asociate contextului electoral.
Aceste riscuri, coroborate cu incertitudinile legate de evoluţiile mediului extern, ale fluxurilor de capital şi ale unor preţuri volatile reclamă calibrarea atentă a instrumentelor de politică monetară în vederea asigurării stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare, arată BNR, într-un comunicat remis joi AGERPRES.
Rata anuală a inflaţiei a coborât la nivelul de 3,14 la sută, în luna decembrie 2011, de la 7,96 la sută în luna decembrie 2010, în linie cu prognozele BNR, iar rata anuală a inflaţiei de bază CORE2 ajustat a scăzut la 2,37 la sută, faţă de vârful anului 2011, de 4,77 la sută, consemnat în luna martie.
Atingerea ţintei de inflaţie confirmă consolidarea procesului de dezinflaţie, în condiţiile menţinerii conduitei prudente a politicii monetare, ale epuizării efectului de runda întâi al majorării cotei TVA şi ale evoluţiei favorabile a unor preţuri volatile, în special a celor alimentare, cu impact asupra preţurilor produselor alimentare prelucrate. Pe plan intern, indicatorii statistici relevă persistenţa deficitului de cerere agregată în pofida unor dinamici pozitive consemnate de exporturi, producţia industrială şi cea agricolă, împreună cu menţinerea la niveluri sustenabile a deficitului de cont curent, dar şi o redresare treptată a creditului acordat sectorului privat. Pe plan extern se menţin incertitudinile privind soluţionarea crizei datoriilor suverane din zona euro, cu implicaţii asupra aversiunii faţă de risc a investitorilor, a volatilităţii fluxurilor de capital şi a creşterii economice la nivel european şi mondial, precizează comunicatul BNR.
În aceste condiţii, CA al BNR a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,50 la sută pe an de la 5,75 la sută. Astfel, începând cu data de 3 februarie 2012, rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se reduce la nivelul de 1,50 la sută de la 1,75 la sută, iar rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) va fi de 9,50 la sută pe an faţă de 9,75 la sută.
Ajustarea graduală şi judicioasă a condiţiilor monetare reale în sens larg este de natură să contribuie la ancorarea eficace a anticipaţiilor pe întreg orizontul proiecţiei, având în vedere perspectivele inflaţiei, respectiv continuarea decelerării atât a inflaţiei totale, cât şi a celei de bază în perioada imediat următoare, dar şi efectele statistice de bază nefavorabile care vor influenţa evoluţia acesteia în partea a doua a anului 2012 (fără a depăşi însă intervalul de variaţie din jurul ţintei de 3 la sută). Atingerea obiectivelor privind stabilitatea preţurilor şi cea financiară, în contextul îndeplinirii angajamentelor convenite în cadrul acordurilor cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi alte instituţii financiare internaţionale, este esenţială pentru asigurarea unei creşteri economice de durată. În mod deosebit, sporirea gradului de absorbţie a fondurilor europene, alături de refacerea graduală a cererii interne, vor asigura redresarea pe baze sustenabile a economiei româneşti, subliniază comunicatul.
Trimite comentariul tau:
Comentarii (0):
Niciun comentariu la acest articol.













