Cândva în topul încrederii românilor, presa mioritică s-a transformat, în ritm alert, într-o hazna, în care se bălăcesc cu nedisimulată plăcere tot felul de limbrici obraznici. Trebuie să recunoaștem, bălăceala respectivilor îmbină plăcutul (salarii grase) cu utilul: au ”muniția” la îndemână, când li se poruncește să arunce în ventilator. Ca să nu mai spun că, dacă dau cu bâta-n baltă, obțin o ploaie de stropi compuși din materia pe care o consumă cu plăcere suspectă!
Lista lefegiilor Lui ”Felix” Voiculescu, Ghiță sau Vântu (personaje sinistre, excrescențe cancerigene în spațiul public), plătiți cu sume exorbitante pentru a terfeli pe toți cei care nu se pliază pe interesele mogulilor, este lungă, iar exhibiționismul grețos promovat la antene și iRealități, zi de zi, arată că limbricii sunt dispuși să comită orice abjecție, la schimb cu privilegiul de a se bălăci în haznaua aurită.
Modelul urât mirositor promovat ”de la centru” este un adevărat far călăuzitor pentru lefegii mărunți din teritoriu, care (bună parte) au un comportament mimetic, fiind incapabili să se detașeze din mizeria defecată de stăpâni.
Dar... cum e turcul e și pistolul! În alți termeni, haznaua se revarsă vesel peste plaiurile mioritice și sămânța abjecției prinde rădăcini adânci ”în teritoriu”. Cum altfel poți privi demersurile unor ”jurnaliști” pentru care limba română este limbă străină iar (minima) morală un balast, un moft?1
Zilele trecute, în plină iarnă siberiană abătută peste România, am primit o nouă dovadă (dacă era nevoie) că prostia agresivă și obrazul gros constituie ”calități” la mare preț în lumea hoitarilor de presă. S-a întâmplat într-o zi de duminică, prin urmare zi liberă pentru tot ”boborul”, dar o duminică în care autoritățile dâmbovițene erau în alertă maximă, pentru a lupta împotriva vremii câinoase. După o zi întreagă petrecută printre nămeți, în ger și viscol, membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență se reuneau în sala de ședințe a CJD într-o ședință de lucru care preceda o video-conferință cu șeful guvernului. Erau prezenți președintele CJD, Florin Popescu, prefectul Iancu Caracota, subprefectul Antonel Jijie, șeful ISU, comandantul jandarmeriei ți cel al poliției județene etc. După ore în șir petrecute în județ, unde au coordonat acțiunile de deszăpezire sau intervențiile petru scoaterea oamenilor din nămeți, mai sus numiții și-a permis fantezia de a ”benchetui” cu... plăcintă cu dovleac, apă minerală, cafea și – ei bine, curat depravare – red bull! Evident, la locul ”faptei” puzderie de jurnaliști nerăbdători (unii dintre ei) să afle noutăți despre situația din județ. Și pentru că, grației eforturilor depuse de autorități, în Dâmbovița nu prea a fost rost de ”știri” (în accepțiunea ”deontologilor” de la haznalele TV), niște no-names cu pretenții de starlete au făcut ce au învățat de la mai-marii lor: ceva moale și urât mirositor. Concret, ”jurnaliștii” s-au scremut să prezinte opiniei publice imaginea unor oficiali care, în plin cod galben/portocaliu (n-are importanță) stau la căldură și se ospătează regește cu... plăcintă (aproximativ 20 de lei kilul, în orice patiserie din zonă), în loc să pună mâna pe lopeți! Avea relevanță că oamenii ăia erau rebegiți de frig, după o zi întreagă petrecută în teritoriu, în viscol, ger, ninsoarer și că, probabil, era prima dată în acea zi când apucau să mănânce ceva? Se pare că nu! De altfel, din ”știrile” defecate de jurnaliștii lu’ Pește – care au fost promovate și la haznalele TV aparținând securistului Felix, dar și online - lipsește orice referire activitatea de peste zi a celor incriminați. Asta ca să înțeleagă poporul că mai-marii județului se îmbuibă cu... plăcintă, apă, cafea - iar viscolul își face de cap în județ.
Cunosc relativ bine ce se întâmplă în județ și nu-mi făceam iluzii cu privire la moralitatea (sau profesionalismul) celor ce se pretind jurnaliști, dar această ultimă (cronologic) boroboață le întrece pe toate. E prea mult, chiar și pentru personajele implicate: Mihai Eremia, corespondent Haznaua 3, un om al cărui traiect profesional s-a aflat la apogeu pe când era șoferul nevestei lui Dide (să mai spun că e ținta ironiilor colegilor corespondenți, pentru ”prestația” live? ); George Enache, un individ despre care foștii dascăli se jenează să vorbească...
Sunt prea dur cu ei? Se prea poate, cu atât mai mult cu cât, spune gura lumii, acțiunea a fost comandată, dovedind că mizeria din presă n-ar putea exista fără largul concurs (și finanțare)din partea unor politicieni fără obraz.
Unde ești tu, Țepeș Doamne...
N.R. Am cumpănit bine dacă să publicăm - sau nu – materialul trimis de colaboraturul nostru. Credem cu tărie că jurnaliștii nu sunt exceptați de la obligația de a manifesta bună-credință și onestitate, în demersurile lor. Iar când presa greșește, fiecare trebuie să fie pregătit pentru a-și primi sancțiunea... eventual în aceeași termeni în care jurnaliștii înșiși îi sancționează pe alții.
Mihai EREMIA,
corespondent Antena 3
George ENACHE,
corespondent Adevărul
Comentarii (6):
Cristi
a spus:
Duminica, 26 Februarie 2012, 20:31
Tutzi de la PSD il acuza pe G Manea ca ar avea birou la CJD.Pe astia doi mercenari,in schimb,nu-i vede ca s-au cazat la prefectura.Sarmanii de ei,unul e platit de Felix, celalalt sluga la Patriciu!
Dora
a spus:
Duminica, 26 Februarie 2012, 20:23
Are dreptate si Obagila.Nu trebuie sa afle si cei care nu stiu,ca lasa in urma o dara de zoaie si un damf de pastrama ori carnati.
obagila
a spus:
Vineri, 10 Februarie 2012, 15:55
Cristi, constat că esti un purcel!Păcat.
Cristi
a spus:
Vineri, 10 Februarie 2012, 12:46
Ia te uita lume ce se ataca domnul "ziarist sacosa", dar sa nu uite ca nu este singur ci este sustinut si face o buna pereche cu "fratioru' pachetel". Si crede-ma Nelutule ca te cunosc foarte bine si pe deasupra iti cunosc si obiceiurile tale pagubitoare breslei ziaristilor. referitor la sacosa te informez ca am una, este goala si o pastrez pentru cand se va rupe a ta, nu de alta, dar sa ai cu ce sa o inlocuiesti.
obagila
a spus:
Joi, 09 Februarie 2012, 17:43
Sunt mâhnit când citesc asemenea lucruri.Ura dintre ziariști este păgubitoare pentru societate.Cristi, cred că nu mă cunoști. Nu știu de unde a venit ideea cu sacoșa.Dar văd că prinde la creduli.Vă doresc să aveți tot binele din lume, ba chiar și o sacoșă!
Cristi
a spus:
Joi, 09 Februarie 2012, 11:43
Ma bucur enorm de mult pentru ca in sfarsit mai apar in presa articole cu astfel de subiecte interesante si pertinente. Nu spun asta pentru ca as avea ceva personal cu acesti domni prezentati in articol, ci pentru faptul ca balacareala in presa a luat o amploare de neimaginat in ultima vreme. Pe mai toate canalele de "televiziune" si in mai toate "ziarele" comandate si platite de Voiculescu, Vantu, Ghita, "Felix", etc nu vezi altceva decat "jurnalisti" care au devenit peste noapte experti in tot ceea nimeni nu stie si nici nu vrea sa invete. Mi-as dori ca acest articol sa nu fie primul si nici ultimul de acest gen, pentru ca nu as vrea sa fie omisi "celebrii jurnalisti de marca": VASILU TEODOR, ALINA MAVRODIN si nu in ultimul rand ION OBAGILA zis "ziaristul sacosa"! Multumesc!